CMS

Știm foarte bine cât este de important un bun management al timpului și al costurilor. De aceea, am dezvoltat Content Management System, aplicația web din spatele site-ului dumneavoastră care vă permite administrarea acestuia în totalitate și cu ușurință, fără a avea nevoie de cunoștințe tehnice de specialitate (programare, web design, cunoștințe de prelucrare a imaginilor). În plus, evitați costurile pe care le-ar presupune contractarea unui serviciu de administrare a website-ului.

Aria de administrare reprezintă interfața din spatele unui website cu ajutorul căreia utilizatorul poate gestiona un site dinamic, complet administrabil. Pentru creșterea nivelului de securitate, accesul la sistemul de administrare se realizează pe baza unui nume de utilizator (sau a unei adrese de e-mail) și a unei parole. Sistemul vă permite vizualizarea, adăugarea, modificarea și/sau ștergerea paginilor din website, produselor sau serviciilor oferite, fotografiilor, fișierelor video și audio cu player integrat în site, documentelor atașate (pdf, txt, doc, etc.), datelor de contact, link-urilor etc. În funcție de cerințele clientului, sistemul de administrare poate permite stabilirea ordinii paginilor, produselor și/sau fotografiilor.

Pentru adăugarea și editarea de pagini, categorii/subcategorii de produse se va folosi un editor WYSIWYG (what you see is what you get) din care administratorul site-ului poate să editeze conținutul la fel de ușor ca și în Mircosoft Word (sau în alt procesor de texte). Utilizatorii cu mai multă experiență pot edita direct codul HTML.

Fotografiile nu vor necesita redimensionare prealabilă, ci vor fi redimensionate automat de către sistemul de administrare. Acesta va asigura și păstrarea proporțiilor fotografiei fără să fie deformată.

Module incluse în CMS:

 - implementare modul de știri | produse | servicii

 - implementare modul newsletter (direct e-mailing)

 - posibilitatea de completare a informațiilor necesare pentru motoarele de căutare

 - implementare versiune multilingvă

 - sistem de management al clienților

 - implementare galerii dinamice (video sau foto)