WebEvolution »

Etape de dezvoltare

Etapele dezvoltarii unui proiect software

Procesul de implementare și dezvoltare constă în parcurgerea următoarelor etape:

1. Identificarea scopurilor și obiectivelor

Primul pas în inițierea fiecărui proiect este stabilirea unei întâlniri pentru o mai bună comunicare și înțelegerea cât mai detaliată a nevoilor afacerii dumneavoastră. Colectarea de informații despre compania dumneavoastră, obiectivele de afaceri, informații despre produsele și/sau serviciile oferite, precum și procesul de consultare și consiliere sunt etape esențiale în dezvoltarea unui site web.

2. Planificarea unei strategii de dezvoltare

Realizarea unei strategii de dezvoltare și a unui plan (document de specificații tehnice) în baza informațiilor cumulate, pentru a sublinia și detalia toate aspectele importante legate de proiectul nostru. Un plan bun de afaceri garantează succes pe termen lung.  

3. Conceptul de design 

Odată ce specificațiile tehnice ale proiectului au fost stabilite de comun acord și aprobate urmează realizarea propunerilor de design. Design-ul site-ului va fi conceput în baza unui interviu pe care îl veți completa cu informațiile care le considerați necesare înțelegerii așteptărilor și viziunii dumneavoastră asupra aspectului grafic al proiectului.

4. Proiectare și implementare

Etapa imediat următoare aprobării conceptului grafic este construcția propriu-zisă a aplicației conform planului de proiect stabilit.

5. Procesul de testare a aplicației

Înainte ca site-ul să fie postat on-line, va trece printr-o etapă de testare amănunțită, pentru a se asigura compatibilitatea cu diferite browsere, funcționalitatea aplicației și ușurința în utilizare.

6. Suport și mentenanță

Puteți conta pe echipa noastră pentru orice nevoie sau problemă care poate apărea. De asemenea, oferim și alte servicii conexe, precum: găzduire web, optimizare SEO, campanii de promovare on-line, copywriting, etc.